Se gandise mult la asta, ii era clar ca nu mai poate si ca nici macar nu mai vrea sa mai poata. Nu este nimic aici pentru el, nu are nimic, totul este prea greu, ar vrea sa fie altfel, ar vrea sa aiba si el ce vede la ceilalti, o familie frumoasa, cineva care sa il iubeasca si pe care si el la randul lui sa o iubeasca, un sens, ceva sa il implineasca. Isi tot repeta ca incercase, el incercase tot ce ii statea in puteri. Lucrase, dar lupta asta incerta si lipsita de satisfactii il lasa fara vlaga. Pentru ce sa traiesti? Ca sa mananci? Ca sa alergi ca un soarece innebunit intr-o cusca dupa o bucatica de cascaval? Se simtea ca un cliseu, se simtea ca o poza neputincioasa, un instantaneu lipsit de suflet in propria viata. Pe el nu il vroia nimeni, pe el nu il astepta nimeni, el nu era al nimanui, el nu avea sens.

Toata chestia asta denumita viata nu mai avea niciun rost. Lua cutter-ul, taie cablul de la televizor, lui nu mai avea sa ii foloseasca, il agata de teava de gaze, se asigura ca va tine si ca nu e prea lung, trase un taburet si se urca. Oare ar fi trebuit sa faca un dus? Sa fie curat cand il gasesc? Nu, nu are rost, oricum probabil o sa intre in putrefactie pana il gasesc. Esti sigur? Nu vroia sa moara, dar nici aici nu isi avea locul. Alta solutie nu e, nu mai vrea sa se simta asa, el nu merita asta, el nu isi doreste asta, uraste traiul sau sordid si meschin. Iti trebuie curaj ca sa mori, iar el avea sa fie curajos.

Isi puse cablul in jurul gatului, privi de sus la taburetul cu vopseaua cojita si nu se mai gandi, stia ca daca se mai gandeste exista posibilitatea sa se razgandeasca. Impinse taburetul cu varful picioarelor si aia fu. Se zbatu cateva minute, teava tinu, cablul suficient de scurt rezista, iar el reusi sa se sinucida, acum reusise si el ceva.

Cand deschise ochii era usor, el era usor, totul era usor, parca nu mai simtea nimic, dar totusi era, vedea, gandea. Oare nu reusise?

- Ba da, ai reusit.

Vocea moale apartinea unui batran asezat pe un fotoliu undeva in dreapta lui. Se intoarse si vederea ii devenea din ce in ce mai clara. Se afla intr-o camera mica ocupata doar de doua fotolii si de un raft nesfarsit de carti.

- Vino, ia un loc.

Nu intelegea ce se intampla, acum cateva minute era in garsoniera lui minuscula de pe Staruintei, iar acum era in aceasta camera cu un om pe care nu il mai vazuse in viata lui, desi in mod ciudat avea ceva straniu de familiar. In timp ce se indrepta spre fotoliul indicat de batran ochii ii ramasera pironiti pe o usa uriasa care ocupa in intregime unul dintre peretii camerei. Oare pe acolo intrase si el?

-Nu. Pe acolo ai fi iesit, insa date circumstantele vei iesi pe aceea.

Si batranul arata cu degetul spre o usita minuscula de soba. Tonul serios al barbatului din fata sa il facu sa se razgandeasca si sa nu rada la gluma facuta. Cum sa iasa el pe acolo? Aia era o usa de soba, pe acolo se baga lemnele sau carbunii sa arda, nu ies oamenii. Ce stupid, probabil batranul este bolnav cu capul.

- Nu, nu sunt bolnav cu capul. Te rog ia loc, nu am mult timp.

Se aseza fara sa stie ce sa creada despre batranul din fata lui, despre camera necunoscuta, despre usile neintelese.

- Te numesti Tudor, ai 26 de ani si te-ai sinucis. Corect?
- Corect… sau asa credeam.
- Printre lucrurile mentionate de tine inainte de a te sinucide se numara faptul ca nu ai o iubita, ca nu ai o casa asa cum iti doresti, ca nu iti place locul de munca si ca in mare viata ta este sordida si nesemnificativa. Corect?
- Ahhh…

Spuse de batran atat de clar si de succint toate aceste lucruri pareau a nu fi asa de grave, pareau a fi asemanatoare cu plangerile pe care le mai auzise de la atatia alti oameni, dar nu era asa, era mult mai dificil…

- Corect?
- Simplificati prea mult, nu este atat de usor. Eu…
- Cum nu este? Hai sa le luam pe rand. Esti deranjat ca nu ai iubita si ai 26 de ani, corect? Cate iubite ai avut pana acum?

Vocea taioasa a batranului il supara si simti ca nu mai are nici cel mai mic chef sa vorbeasca cu el. Cine era mosu’ asta sa se bage el asa in viata lui? Mosu’ nu stia nimica despre el, nu stia cat a suferit el cand a fost parasit de Monica, nu stia prin cate rahaturi a trebuit sa treaca el in cacacioasa asta de viata.

Batranul il privi amuzat ca si cum s-ar fi uitat la un copil nazdravan, care ii explica mamei sale de ce are el dreptate si de ce stie el mai bine decat ea, ignorand total faptul ca ea a trecut pe acolo pe unde e el, dar el nu a fost niciodata pe acolo unde e ea.

- Daca nu doresti sa vorbim despre acest lucru este in regula, eu doar incercam sa te ajut sa intelegi, atunci cand vei fi acolo, si arata cu degetul spre usita de soba, de ce esti acolo si nu acolo, si arata cu degetul spre usa cea mare.

Tudor nu mai intelegea nimic, acolo, acolo, mosu’ care stie tot felul de chestii, cum intra el pe usita de soba, cand pe usa cea mare ar fi incaput fara probleme.

- Asculta… omule, eu m-am sinucis ca sa scap de cei ca tine, de toti bagaciosii care se cred mari destepti si stiu mai bine ca mine si care au ei toate raspunsurile. Nimeni nu ma cunoaste, nimeni nu stie cum a fost viata mea si cu ce anume a trebuit sa ma confrunt si nu iti permit tie sa stai acolo si sa ma judeci, nu ai niciun drept!

- Ai avut vreo boala? Accident poate? Ti-a murit cineva drag? Ai trecut printr-o trauma din care nu te-ai putut recupera? Hai sa raspund eu ca sa terminam mai repede. Nu, nu, nu, nu. Ai avut o singura relatie semnificativa si mai multe in care nu te-ai implicat, ai terminat facultatea si te-ai angajat alegand singur…
- Nu am ales singur! Alo! M-am angajat unde am gasit…

Batranul parea ca nici nu il asculta si continua.

- …unde sa lucrezi, cand ai constatat ca poate nu este locul de munca potrivit nu ai facut nimic sa il schimbi, in garsoniera in care locuiesti nu faceai niciodata nimic caci era prea… mizera.

Tudor simtea ca nu il mai suporta pe batranul enervant din fata lui. Judecata lui, vocea lui, il iritau la culme desi fata lui ii parea in mod straniu familiara.

- Am inteles, nu vrei sa ma asculti, eu nu stiu nimic despre tine, eu nu inteleg cat de greu ti-a fost. Vocea batranului era acum impaciuitoare si calda. Am sa iti spun cateva despre mine atunci. Numele meu este Tudor, am 78 de ani. La varsta de 31 de ani am cunoscut o fata minunata ce avea sa imi fie sotie toata viata. Impreuna am avut doi copii, iar acum sunt binecuvantat cu trei nepoti. La varsta de 33 de ani cand am devenit somer, m-am decis impreuna cu sotia mea sa ne deschidem un atelier de artizanat, nu ne-am imbogatit niciodata, dar am avut un trai decent, ne-am tinut copii in scoala si ne-am bucurat unul de celalalt si impreuna de viata pe care ne-o construisem.

Batranul ii zambi si tacu. Tudor nu mai intelegea nimic. De ce ii spunea batranul lui toate astea? Pe el nu il interesa nimic din cele auzite, el vroia doar sa se care naibii de acolo.

- Este vremea sa pleci. Ii spuse batranul parca ghicindu-i gandurile si se ridica, deschise usa mica de soba si il pofti.

- Cred ca glumesti, eu nu am cum sa ies pe acolo!
- Ba da, ai.

Si deodata fara sa stie cum, fara sa stie de ce, fara sa stie unde, tanarul se trezi transportat prin usita mica de soba fara cel mai mic efort. Cand se dezmetici privi in jur si se regasi intr-un separeu, cubicle, in care se aflau doar un scaun, o masa de placaj si pe aceasta un televizor. Putea sa intuiasca faptul ca era inconjurat de alte separeuri, cu alti oameni, cu alte televizoare, insa nu ii putea vedea, nu ii putea auzi, nu ii putea contacta, era acolo, erau acolo, impreuna dar singuri in totalitatea a ceea ce parea a fi un open-space infinit.

Incerca fara succes sa gaseasca o cale de iesire, panourile separeului, desi din placaj, aveau duritatea betonului, incerca sa se urce pe masa sa vada pe deasupra, insa cand se urca placajul era mult prea sus pentru ca el sa vada ceva sau sa catere pe el, striga, urla, bocani, dar separeul parea decis sa il tina inchis acolo fara cale de iesire. Epuizat, Tudor se aseza pe scaunul incomod si incepu sa planga. De ce el? De ce i se intampla lui toate lucrurile rele? Ce a facut el sa merite soarta asta amara?

Pe cand se gandea la toate acestea si disperarea puse stapanire pe el, televizorul de pe masa porni. Tudor ridica privirea neincrezator si ramase inmarmurit. La televizor era el, el in garsoniera lui minuscula si mizera. El privind la un cablu, la o teava, la un scaun. El ridicandu-se si iesind pe usa. El traind.

- Ce naiba?!?

Tudor privea fascinat la toate evenimentele de pe ecran, la filmul vietii lui care ar fi fost daca el nu ar fi fost… aici. Isi urmarea viata an cu an, luna cu luna, saptamana cu saptamana, zi cu zi, ora cu ora, minut cu minut, secunda cu secunda. Vazu toate lucrurile prin care ar fi trecut, toate momentele vesele si triste, vazu cand s-ar fi bucurat si cand ar fi plans, vazu durere si fericire, dar doar vazu si vederea acestor lucruri il biciui a regret si tristete. A avut o sotie, cat si-ar fi dorit sa o cunoasca, a avut copii, cat si-ar fi dorit sa ii creasca, a avut o pasiune, cat si-ar fi dorit sa o implineasca, a avut o viata care nu a fost, cat si-ar fi dorit sa o traiasca!

Cand Tudor cel de pe ecran ajunse la varsta intelepciunii il recunoscu, era batranul nesuferit din camera ciudata, era el aproape de sfarsitul vietii pe care o traise. Acum intelegea, acum nu mai era nimic de facut, abia acum nu mai era nimic de facut, abia acum.

Se vazu murind pe ecran si se vazu iesind pe usa mare din camera mica unde se intalnise cu sine, iar cand usa se inchise in urma lui filmul o lua de la inceput, era din nou in garsoniera, din nou contempla gandul cablului, al tevei, al scaunului si din nou decidea sa isi acorde o sansa, din nou decidea sa isi urmeze calea si nu sa o abandoneze.

Mai incerca Tudor sa iasa din separeul sau, planse si regreta toate cele cate le vedea pe ecran, isi planse de mila, se revolta, se infurie, dar abia acum nu mai era nimic de facut, abia acum.

Si Tudor ramase in separeul sau din open-space-ul infinit, neavand alta optiune decat sa urmareasca la nesfarsit povestea vietii lui ce ar fi fost. Aici nu existau optiuni, aici nu mai erau alegeri, aici el nu mai avea liber arbitru si aici evident nu se mai putea sinucide, aici nu mai exista decat el, la infinit, privind la sine, pentru prima data fara optiuni, pentru prima data cu adevarat neputincios, pentru prima data cu adevarat singur.