Nu mi-am uitat blogul slash site-ul, ma uit la el in fiecare zi si il iubesc. Existenta lui ma bucura si cand il privesc aproape vad cu ochiul mintii toate lucrurile minunate pe care le vom face impreuna. Acum insa sunt prinsa, prinsa in multe alte actiuni pe care le fac, iar limitarile impuse de conditia umana ma fac sa fiu nevoita sa prioritizez.

Pe site-ul http://psihoterapie.net/ in cadrul rubricii de povesti terapeutice, de ieri avem un nou membru, video povestile terapeutice. Am inregistrat cateva din povestile deja publicate pe site, pentru a le face mai usor de accesat si de ce nu mai entertaining. Am debutat cu Poveste despre alegerile unui soarece.

Toate zilele incep dimineata si se sfarsesc seara. Toate vietile incep cand ne nastem si se sfarsesc cand murim. Si ce se intampla intre? Traim. Existam. Suntem. Visam. Dorim. Speram. Incercam. Cadem. Ne ridicam. Zacem. Tragem linii. Alegem. Cream. Privim. Mergem, uneori alene alteori cu dificultate. A fost facut. Cautam. Intelegere. Uneori e bine, alteori nu. Clipe ce dureaza ani, ani care par clipe. Dificil acum, usor in trecut. Truismul existentei.

Cucuta, gandaci de colorado care lasa urme in praf, groapa de gunoi care de fapt este un maldar de gunoi, lan de grau, lan de porumb, teita, floarea soarelui, boboci, soareci in faina, dulceata furata prin gaurile din podeaua podului de deasupra camarii, sapun de casa, hidrant urias, crucea de piatra din mijlocul campului. La furat de ceapa, cartofi, floarea soarelui, caise de pe soseaua Negresti, semne de circulatie. La scos de arpagic, cartofi. La cules de struguri, porumb, cirese, corcoduse, teita din padure.

La plivit via. La sapat porumbul. La udat gradina. La cules buruian' la porci. La pascut gastele.

Adesea ma gandesc ca ar fi extraordinar daca oamenii si-ar scrie viata si ar lasa-o pentru cei ce vin ca sa stie, ca sa ii stie asa cum erau atunci, cum simteau, cum gandeau.
Povestile despre noi raman in amintirea celor care ne-au cunoscut, fiecare proiectand ceva din propria persoana in aceste amintiri si de aceea nu suntem noi, nu sunt reprezentarile noastre despre evenimentele din viata noastra.

Oare cum ar fi o lume in care ne lasam povestea mostenire celor pe care ii iubim? In care fiecare familie are o biblioteca ticsita cu amintirile inaintasilor.

In fata blocului in care stau exista un molid, cred oricum un copac din familia brazilor, si este plin de vrabii. Mereu cand ies din casa se aud zeci de ciripituri vesele, grabite, agitate, ocupate si in timp am inceput sa observ pasarile mici si firave care zburatacesc de colo colo. Sunt mici si gri cu niste picioruse subtiri si par niste bibelouri extrem de fragile. Iarna asta a tot nins, a fost foarte frig si adesea crengile molidului erau grele de zapada.

Insa, ele, vrabiile erau acolo ducandu-si traiul lor pasaresc si am inceput sa ma intreb.